Am ezitat destul de mult înainte de a publica acest post. E vorba de o tânără de douăzeci și ceva de ani, pe care am revăzut-o după mai mult timp, întâmplător. Având în vedere particularitatea cazului, nu este deloc dificil pentru cei implicați direct sau indirect să realizeze despre cine este vorba, așa încât am considerat corect să-i cer permisiunea direct înainte de a mă apuca de scris. Poate că unii vor avea de învățat ceva din istoria de mai jos. Din păcate, nu o vor citi destui încât să aibă un impact adevărat.

Povestirea începe cu 3 luni în urmă, când pe ușa cabinetului meu a intrat domnișoara în cauză, însoțită de mama ei. O fată deosebit de frumoasă, elegantă, inteligentă, dar pe fața căreia se citeau clar semne de suferință. Mi-a relatat că problemele ei începuseră cu câteva luni în urmă, printr-o senzație de țiuit în urechea stângă, aparent și cu o scădere a auzului de aceeași parte. Ulterior, treptat, au apărut amețeli, o oarecare nesiguranță la mers și mici tulburări de echilibru. Asocierea unor semne vestibulare cu tulburări de auz este, pentru un neurolog, un semn de posibilă afectare a nervului VIII cranian (vestibulo-cohlear). Evident, prima mea întrebare a fost dacă în cele câteva luni de la debut făcuse vreo analiză în acest sens, în primul rând o audiogramă (care arată eventuala scădere a auzului). Răspunsul a fost sec: nu, niciun fel de analiză ORL.

Trecând la examenul obiectiv neurologic, am găsit niște semne sugestive. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii tehnice, voi aminti doar pentru eventualii medici care citesc acest blog: nesiguranță la proba Romberg (o probă care verifică echilibrul), hipoacuzie stângă la o examinare grosieră, hipoestezie (scăderea sensibilității) în teritoriul primei ramuri trigeminale pe stânga și abolirea reflexului cornean pe stânga. Toate acestea sugerau o topografie binecunoscută neurologilor, un așa numit sindrom de unghi ponto-cerebelos. Este o zonă străbătută de mai mulți nervi cranieni, printre care și cei suferinzi în cazul pacientei.

În timpul examinării mama domnișoarei a vorbit non-stop, principala temă fiind cât de frumoasă și deșteaptă e fiica ei, care urmează să devină actriță, și ce ghinion cu amețelile astea care o cam supără în ultimul timp. La un moment dat chiar mi-a pus o întrebare care m-a lăsat cu gura căscată:

Domnu’ doctor, oare să nu fi fost totuși deocheată?

După ce am reușit să-mi închid gura la loc :silly: i-am dat un răspuns pe care probabil că unii îl intuiesc, și pe care prefer să nu-l reproduc aici. Suficient să spun că după aceea distinsa doamnă nu a mai rostit un cuvânt, așteptând cuminte să închei consultația.

Întreaga discuție cu pacienta plus examinarea efectuată nu au durat mai mult de 20 de minute, după care imediat i-am făcut trimiterea către unitatea de radiologie în vederea efectuării unei examinări MRI (magnetic resonance imaging) la nivel cranian. Diagnosticul de trimitere a fost de neurinom de acustic, una dintre cele mai cunoscute formațiuni de natură tumorală care se dezvoltă în unghiul ponto-cerebelos. Vă ofer o imagine simplificată în care se vede cum procesul se dezvoltă din teaca de mielină care învelește ramura vestibulară (teaca Schwann).

Rezonanța magnetică a confirmat suspiciunea mea. Era vorba de un neurinom gigant, care deja comprima formațiunile din apropiere, inclusiv trunchiul cerebral. Fiind într-o fază atât de avansată, pasul următor a fost programarea de urgență în vederea intervenției neurochirurgicale, pentru îndepărtarea tumorii.

Probabil vă întrebați de ce mă apuc să povestesc aici cazuri medicale neinteresante pentru 99% din cititori. Motivul este răspunsul pe care l-am primit la întrebarea „cum de ați stat de câteva luni de zile fără să apelați la un medic?”. Atunci doamna și-a întrerupt lunga tăcere provocată de răspunsul meu la întrebarea cu deochiul și mi-a povestit că, de fapt, au fost extrem de active și au făcut tot ce se poate (!!) în perioada respectivă pentru a-i restaura sănătatea fetei. Mai exact, au făcut următoarele (citiți și vă minunați, totul este absolut real):

  • Au fost în vizită la părintele ***, renumit pentru harul său (wtf is that?). Acesta i-a spus fetei că suferința ei se datorează gândurilor necurate. (of course, s-o fi gândit la prietenul ei, nenorocita)
  • Au urmat cu mare grijă un tratament homeopat prescris de cel mai mare specialist în homeopatie din județul lor de baștină. Tratamentul vindecă garantat orice tip de amețeală, ba chiar și țiuiturile din urechi. (yeah, sure, apa vindecă totul)
  • Au mers la o consultație (foarte scumpă!) efectuată de un bioenergoterapeut, după care fata chiar s-a simțit mult mai bine … timp de câteva ore. (placebo în acțiune)
  • Au fost la un cabinet din Cluj, unde un anumit domn, folosind unul dintre acele aparate minune de biorezonanță cărora le face reclamă de-alde OTV-ul, i-a spus fetei că are deficit de magneziu și o tulburare ascunsă la ficat. E adevărat că doamna nu a fost pe deplin convinsă de puterile aparatului, întrucât, consultându-l pe soțul ei, diabetic insulino-dependent de 10 ani, aparatul a descoperit doar o litiază renală (inexistentă) – nimic despre diabet. (pe ăștia cu asemenea aparate i-aș băga direct la pușcărie)
  • Au vorbit și cu o doamnă cu puteri speciale din Moldova, PRIN TELEFON, care doar auzind vocea fetei i-a spus că da, e bolnavă, și că boala ei este de natură sufletească de fapt, și i-a dat niște recomandări din care eu, personal, nu am priceput nimic. Totuși, sunt sigur că aș fi observat dacă apărea vreo remarcă legată de nervul VIII. (mda… în Moldova sunt asemenea doamne geniale, am auzit că strâng sute și chiar mii de prostălăi în săli mari de conferință … evident, contra cost)

Iată unde s-a ajuns. Cuvintele sunt de prisos. Am luptat secole pentru a reduce ignoranța și a pune știința medicală pe făgașul pe care-l merită, iar când am reușit, au început să apară o mulțime de escroci ordinari care-și bat joc de naivitatea oamenilor. Dar nu e vina celui care se îmbogățește din așa ceva, e vina prostului care-l crede. E interesant și faptul că indivizi precum doamna în cauză cred în ORICE prostie, cumpără totul la pachet. Orice este irațional și neconvențional e bun! Sub pomposul titlu de „medicină alternativă” se ascund tehnici și tratamente absolut nefolositoare și uneori chiar dăunătoare, cel puțin prin faptul că amână o diagnosticare corectă. În cele mai fericite cazuri, acestea au un efect placebo. Din păcate, am ajuns în situația în care o mare parte a populației a ajuns să aibă mai multă încredere în aceste aberații decât în știință. Preferă să creadă ce le spune vecina la colțul străzii, sau Iliuță la OTV, sau astrologul de servici de nuștiuunde, decât ceea ce a fost testat în cel mai riguros mod de cercetători și medici. Fenomenul nu este doar local, sunt semnale alarmante că se extinde inclusiv în țări mai civilizate decît a noastră. De la aberații gen homeopatie, până la refuzul vaccinării, este o ofensivă fără precedent a iraționalului, o luptă în care nebunia vrea să ia locul științei.

Măi oameni buni, dacă o terapie funcționează, este îmbrățișată cu cel mai mare drag de medici. Se efectuează teste dublu orb pe un număr semnificativ de pacienți, și în clipa în care se constată un rezultat pozitiv cu semnificație statistică, terapia respectivă intră în arsenalul medical. Nu există niciun soi de complot medical de genul „hai să ținem secret faptul că magneții vindecă hipertensiunea”. Tratamentele denumite „alternative” NU au efect. Unele au fost testate și au eșuat lamentabil, iar altele nu au fost testate, pentru că susținătorii lor refuză testarea (oare de ce?).

Intervenția chirurgicală a reușit, viața tinerei nu este în niciun fel de pericol. Din păcate, așa cum se întâmplă de multe ori în asemenea cazuri, fie tumora a afectat nervul facial (cel care asigură motilitatea feței), fie a fost atins intra-operator, cert este că a rămas cu o sechelă probabil definitivă, o asimetrie facială urâtă. Nu prea mai arată a Miss. Visul mamei sale de a o vedea jucând în rolul Julietei probabil că a luat sfârșit, și asta pentru că a pierdut luni de zile apelând la șarlatani. Sau … mai știi? Poate doamna găsește un soi de actorie alternativă pentru fiica ei cu ușurința cu care a găsit remedii alternative pentru o tumoră cerebrală.

Popularity: 33%

 

Articole similare (listă generată automat):

  1. O zi de lucru
  2. Dumnezeu se ascundea în lobul temporal
  3. Să aplaudăm zgomotul capetelor care lovesc stâlpii?
  4. NDE & OBE – vom avea un răspuns?
  5. Pro-miserable-life
  6. Despre liberul arbitru