Joi seara, mare meci mare! Grasshoper Zürich – Steaua București. În tur fusese 1-0 pentru ai noștri. Pentru cei care n-au văzut meciul, îl povestesc eu rapid. Vlăjganii împiedicați de la echipa gazdă o luau la fugă ba pe stânga, ba pe dreapta, pe lângă pseudo-fundașii noștri (numai ai lui Dinamo sunt mai proști), centrau în careu, de unde un coechipier de-al lor reușea cu un talent greu de egalat să rateze de la distanțe cuprinse între 4 și 10 metri. Cu capul, cu piciorul, nu contează. Treaba asta s-a repetat de vreo 10 ori, până când, miraculos, unul dintre ei a nimerit totuși spațiul porții și s-a făcut 1-0. Scor general 1-1. Prelungirile nu au mai adus nimic deosebit, în afara faptului că băieții locali erau deja prea obosiți ca să mai atace, iar steliștii nu se îndeletnicesc cu așa ceva. Și astfel s-a ajuns la punctul culminant al înfruntării, loviturile de departajare.

În acest moment tensionat al încleștării, ochiul meu ager de microbist ateu a observat cu uimire și amuzament cum o mulțime de jucători de la ambele echipe au început să recurgă la ritualul magic al crucii și rugăciunilor. Am văzut vreo 4 de la noi și vreo 3 de la ei, dar probabil că au fost mai mulți. Cel mai mare avânt îl aveau jucătorii de culoare, Emeghara al nostru şi Emeghara al lor (da, da, au și ei unul). În clipul de mai jos am adunat două foarte scurte secvențe în care poate fi văzut „elvețianul” Paulo Menezes discutând cu cerurile, apoi „românul” Ifeanyi Emeghara făcând același lucru cu și mai mult patos. Între timp, căpitanul lor se uită lipsit de pătrundere religioasă – probabil un ateu nenorocit, nici nu-i de mirare că a ratat. Am tăiat sonorul, că profesioniștii în fotbal ai ProTV-ului sunt de-a dreptul obositori.

Ai noștri au tras mai bine, portarul Tătărușanu a fost meseriaș, și ne-am calificat. Patronul Jiji Becali a pus succesul pe seama rugăciunilor lui Emeghara stelistul. Și cu asta ajungem la ceea ce mă nedumerește cu adevărat: care este mecanismul și mai ales scopul acestor rugăciuni?

Să presupunem că avem un eveniment precum cel al departajării prin lovituri de la 11 metri. Presupun că dacă nu se roagă nimeni, există un mers natural, firesc, al lucrurilor. Ce se întâmplă când începe unul să se roage pentru succesul echipei sale? Fotbalist, microbist, antrenor, oricine? Pornesc de la presupunerea că există Duhul binevoitor care-l ascultă. În primul și în primul rând, dacă credinciosul nu apelează la această formulă magică, Duhul nu știe că își dorește ca echipa lui să câștige? Duhul nu poate citi gândurile, nu știe cine ce dorește? Sau poate că el are voie să le citească doar cu permisiunea ta, când îi dai acces prin incantația magică? O fi crucea, sau împreunatul mâinilor, un soi de inițiere a comunicării, așa, ca un handshake la modem?

Să zicem că ultima variantă e corectă. Rostești formula magică, sau faci gestul magic, și Duhul are acces la rugămintea ta. Dar care este conținutul rugăciunii? Practic, nu are sens să te rogi pentru ca lucrurile să evolueze normal (natural). Pentru așa ceva nu e nevoie de intervenții acolo Sus. Înseamnă că ceea ce dorești tu, de fapt, este o încălcare a legităților naturale. Un fel de „Dragă Duhule, eu știu că mingea șutată de adversar va intra în poartă, dar te rog frumos să intervii și să o deviezi înspre bară”. Practic, orice rugăciune presupune din start aceste două elemente: faptul că Duhul nu știe ce dorești decât dacă folosești formula magică, și faptul că se solicită perturbarea mersului natural al unui eveniment.

Lucrurile devin însă și mai complicate atunci când, așa cum se întâmplă de obicei, rugăciunea unuia este opusă rugăciunii altuia. Emeghara al Stelei se ruga pentru un lucru evident opus celui pentru care se ruga Emeghara de la Grasshoper. Fiecare dorea ca echipa lui să câștige. Și alături de ei mai erau probabil zeci de mii se suporteri credincioși care făceau același lucru. Cum procedează Duhul în asemenea situație? Iată câteva posibilități:

• Șucărit de faptul că mii de păcătoși din ambele tabere îi mănâncă din bandwidth îi ignoră pe toți, și lasă lucrurile să evolueze de la sine – posibil, și de înțeles.
• Ajută tabăra care s-a rugat prima – nu e prea practic, majoritatea încep manevra miraculoasă cam în același timp, înaintea penaltiurilor.
• Merge după număr, ajută tabăra care are mai mulți care se roagă – puțin probabil, că atunci România ar fi campioană mondială sau măcar acolo, pe podium.
• Se gândește cine este cel care are cel mai mult de suferit/câștigat din toată tărășenia, și văzând că este unul precum pravoslavnicul Jiji care face cadouri la muntele Athos, evident că îl ajută pe acela – posibil, dar puțin probabil, pentru că Steaua o mai și ia pe cocoașă de multe ori.
• Se ia după amplitudinea și umilința gesturilor – posibil, pentru că, dacă vă uitați pe imagini, observați cum credinciosul lor doar se încovoia și își împreuna mâinile, în timp ce al nostru era tăvălit în genunchi și se ruga de mama-focului, trebuia să-l susțină un coleg să nu se prăbușească de prea-plinul emoției spirituale.
• Face rapid un inventar al faptelor bune și păcatelor tuturor celor care se roagă, și votul său merge, evident, spre cei mai virtuoși spiritual – puțin probabil, că mereu văd porci care o duc bine și superevlavioși călcați de nenorociri.
• Alege absolut la întâmplare pe cine să ajute, ca să nu-și facă simțită prezența, să nu putem noi deduce că ar fi o legitate după care acționează – foarte probabil, pentru că mereu lucrurile se petrec conform așteptărilor statistice. În plus, se știe că Duhul nu (mai) vrea să dovedească faptul că există, el are ambiția să fie adulat cu toate că nu dă semne că ar mai fi prin zonă.

Mai sunt unii care susțin că, de fapt, ritualul respectiv are doar un efect placebo, de pregătire neuro-psihică, de concentrare, pentru atingerea unui focus deplin înaintea unui moment important. Asta o mai înțeleg cât de cât, și eu simțeam nevoia unor momente de liniște și dialog interior înaintea unei partide grele la un concurs de șah, sau a unui examen dificil. Ce e drept, nu vorbeam cu duhuri sau pe două voci. Însă care este rolul acestui ritual când nu ai nimic de făcut? Emeghara nu era printre executanții loviturilor de departajare. Sau te pomenești că or fi niște unde woo-woo care ajung la adevăratul executant?

Popularity: 25%

1. Credinciosul Mihnea Măruţă – analiză pe text
2. Spectacolul erorilor logice – post final
3. Nici indienii nu sunt mai breji
4. Unul dintre instrumente?
5. Simţul special
6. De ce nu-i convingem?